UDMR aruncă în aer protocolul de colaborare cu PSD. Condiția impusă de Hunor pentru reluarea înțelegerii

UDMR suspendă colaborarea cu PSD, până când se va rezolva problema studierii limbii române în şcolile cu predare în limba maternă. Anunţul a fost făcut, miercuri, la Parlament, de preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor.

„În acest moment, eu am spus că, până când nu se rezolvă problema aceea din ordonanţa simplă din august, acel articol privind predarea limbii şi literaturii române în şcoala generală, clasele primare, nu putem să deschidem niciun alt subiect. Sper că în această săptămână se va rezolva şi atunci, sigur, putem lua priorităţile legislative şi ale lor şi ale noastre, putem discuta alte amănunte. Până atunci nu există acest subiect. Până când nu se va rezolva acea problemă din ordonanţa simplă din august”, a afirmat Kelemen Hunor, la Parlament, întrebat dacă protocolul de colaborare parlamentară cu PSD – ALDE este în vigoare sau trebuie reînnoit.

Kelemen Hunor a solicitat săptămâna trecută remanierea ministrului Educaţiei, Valentin Popa, pe care l-a acuzat că a luat două decizii fără a-i consulta pe reprezentanţii UDMR, una privind învăţarea limbii române la clasele primare din şcolile cu predare în limba maternă şi cealaltă privind recunoaşterea comasării Universităţii „Petru Maior” cu Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş.

„În ceea ce priveşte studierea limbii române la clasele primare din şcolile cu predare în limba maternă, am solicitat anularea articolului din ordonanţa simplă adoptată în luna august, pe care ministrul Educaţiei a eliberat-o în mod arbitrar, fără consultarea noastră. Acest lucru ar trebui să fie soluţionat de Guvern, săptămâna viitoare”, declara vineri preşedintele UDMR.

În decembrie 2016, liderii PSD, ALDE şi UDMR au semnat, la Parlament, un protocol de colaborare parlamentară care are ca obiective principale asigurarea stabilităţii politice şi macroeconomice a României şi existenţei unei largi susţineri parlamentare în mandatul 2016 – 2020, precum şi întărirea rolului, prestanţei şi responsabilităţii activităţii Parlamentului.

Post-ul UDMR aruncă în aer protocolul de colaborare cu PSD. Condiția impusă de Hunor pentru reluarea înțelegerii apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD