Un fotomodel din Rusia îl acuză pe Putin de tentativă de asasinat! Blonda susține că a fost otrăvită

Anna Shapiro, un model din Rusia, susține că ar fi fost ținta unei doze de otravă. Tânăra îl acuză pe Vladimir Putin despre care spune că ar vrea să o omoare.

Fotomodelul, în vârstă de 30 de ani, şi soţul ei, Alex King, de 42 de ani, au început să aibă stări de rău în oraşul Prezzo. Modelul a spus că şi-a găsit soţul prăbuşit pe podea în toaleta bărbaţilor, făcând spume la gură, informează The Sun.

Soțul femeii, Alex King, se află la spital, unde se luptă cu otrava pe care a înghițit-o, notează sursa citată. Anna crede că a fost ținta unui atac al asasinilor trimiși de președintele rus Vladimir Putin, precum în cazul fostului spion Serghei Skripal.

Înainte de a mânca, tânăra chiar glumise cu soțul ei, spunându-i că mâncarea lor ar putea fi otrăvită.

Tatăl Annei a fost militar sub conducerea lui Vladimir Putin. Tânăra a plecat recent în Londra, după ce a fost amenințată cu moartea.

„Am fost luată ca ţintă de oamenii lui Putin. Vor să mă omoare pentru că m-am opus preşedintelui şi pentru că am întors spatele ţării mele. Rusia e capabilă de orice”, a declarat Anna.

Anna și soțul ei au fost duși de urgență la Spitalul din Salisbury, după ce li s-a făcut rău. Între timp, polițiștii au evacuat toate restaurantele și localurile din zonă.

Anna crede că ruşii presupun că ea este un spion britanic. Femeia s-a externat din spital luni şi stă la un hotel păzită de poliţişti 24 de ore din 24.

Potrivit Mediafax, tânăra s-a născut în Nizhny Novgorod, dar a devenit cetăţean al Israelului în 2006, deşi părinţii ei erau împotrivă. S-a mutat în Londra în 2008, unde l-a cunoscut şi pe soţul ei, omul de afaceri Alex şi s-au căsătorit la doar o lună după.

Marea Britanie a susținut că doi ofițeri de informații ruși s-ar afla în spatele otrăvirii lui Serghei Skripal și a fiicei sale Iulia în Salisbury în martie, dar presa olandeză scrie că cei doi presupuși spioni care vizau laboratorul elvețian nu erau aceiași bărbați acuzați de otrăvire.

sursă foto: Facebook


Citește și REPORTAJ/ Drama a patru frați din Argeș. Mama i-a părăsit, tatăl s-a spânzurat, sunt crescuți de o mătușă și se tem să nu fie separați – VIDEO


 

 

Post-ul Un fotomodel din Rusia îl acuză pe Putin de tentativă de asasinat! Blonda susține că a fost otrăvită apare prima dată în Libertatea.ro.

Sursa: {sursa}

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Featuring Recent Posts WordPress Widget development by YD