Jeremy Renner, în primul interviu după…

Jeremy Renner „a ales să supravieţuiască”, aşa îşi explică actorul american recuperarea, în primul interviu acordat de la accident care i-ar fi putut fi fatal. ABC a prezentat un fragment din acest interviu care va fi difuzat săptămâna viitoare în Statele Unite.


Alături de jurnalista americană Diane Sawyer, actorul din “Avengers” analizează accidentul care a avut loc pe 1 ianuarie la domiciliul său din Nevada. Jeremy Renner a fost lovit de un utilaj de deszăpezire de cel puţin 6 tone, potrivit unui raport de poliţie publicat la acea vreme.

„Îmi amintesc toată” durerea, mărturiseşte el în acest prim extras. „Am fost conştient în fiecare moment”.

Acelaşi raport dezvăluise că pentru a-şi salva nepotul, Jeremy Renner şi-a asumat riscul să sară de la bordul plugului în mers: “Dacă ar fi nevoie, aş face-o din nou. Se îndrepta în direcţia nepotului meu”, a confirmat el.

„Îl revăd perfect, într-o baltă de sânge care îi curge din cap”, declară tânărul în extras. “M-am repezit către el. Nu credeam că este în viaţă”, explică el în timp ce vocea i se întrerupe.

A fost inclus şi un pasaj din apelul pentru salvatori, în care actorul poate fi auzit gemând de durere.

Diane Sawyer aminteşte numărul impresionant de răni suferite de Jeremy Renner atunci când au sosit ajutoarele: “opt coaste rupte în paisprezece locuri, glezna şi genunchiul drept rupte, tibia ruptă, glezna stângă ruptă, clavicula dreaptă, umărul drept (…) un plămân perforat, ficatul străpuns de o coastă…”. 

“M-am întrebat cum este corpul meu, dacă voi fi doar o coloană vertebrală şi un creier”.

El evocă, fără a reuşi să-şi stăpânească lacrimile, momentul în care a trimis familiei un „îmi pare rău” în limbajul semnelor.

„Am ales să supravieţuiesc”, explică el din nou. „Nu mă va ucide, în niciun caz”, explică el, adăugând că atunci când se uită în oglindă, vede „un om norocos”.

Cel care l-a interpretat mai mulţi ani pe supereroul Hawkeye în producţiile Marvel va face din nou cascadorii periculoase ale filmelor sale de acţiune? “Am pierdut multă piele şi oase în această experienţă. Dar mi-am recăpătat forţele, prin dragoste şi titan”. 

De la accidentul său, actorul în vârstă de 52 de ani şi-a informat în mod regulat fanii pe reţelele de socializare despre starea sa. La începutul acestei săptămâni, el a postat un videoclip în care a fost văzut mergând pentru prima dată.

Interviul complet cu Diane Sawyer va fi difuzat pe 6 aprilie în Statele Unite. O săptămână mai târziu, Disney+ va lansa docu-reality “Custom Renovations” cu Jeremy Renner, un program de patru episoade filmat înainte de accident în care actorul şi cel mai bun prieten al său renovează vehicule vechi.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Source link